Partida pescuit Lacul Cincis

Detalii

Data Partida 2010-01-02
Taxa 0 RON
Mod Prinde si elibereaza
Nota 5

Descriere Partida pescuit Lacul Cincis

LACUL CINCIS
O frumoasa zi de iarna cu temperaturi nesperat de ridicate care s-au situat in jurul a 6 – 8 grade,o zi calduta, cu putin vant si soare.
Ne-am asezat in stanga barului Orizontul, imediat langa gardul care duce pana in apa. Am ajuns in jurul orei 8 - 8.15 cel tarziu. Am pescuit cu trei lansete (telescopice) la fund, echipate fiecare cu cate doua carlige mici (16) in care am intepat cate doua larve, iar la capatul firului am pus un plumb fix de aproximativ 30 grame.
Rezultatul a fost un zero barat la aceste lansete. Intradevar apa a fost cam rece. Nu la fel s-a intamplat la telescopul de pluta, la care am pus nailon de 0.13, o pluta culisanta de 2 grame, plumb culisant,cateva alice mici pentru echilibrare, cel mai mic anti-rasucitor pe care l-am avut si bine-nteles un carlig mic pentru babusca, numarul 14 galben.
La inceput partidei de pescuit nu am nadit deloc, si de-abia pe la ora 11 am avut prima trasatura. Pluta a tremurat usor scufundandu-se lent, dupa care a pornit incet spre stanga. M-am blocat. Parca nu-mi venea sa cred. Am intepat anemic abia dupa cateva momente de ezitare,dar din pacate, ratare. Am schimbat larva din carlig, am inlocuit-o cu una mai proaspata si in nici 10 minute, apare prima babusca micuta pe care o eliberez in apa. Prostuta face o miscare gresita si se intoarce catre mal oprindu-se direct in iarba de acolo. Greseala fatala. Prietenul meu, Sandu, este mai rapid decat ea si o prinde cu mana, exact asa cum fac ursii grizzly atunci cand prind somoni. Radem amandoi. O agata de dupa dorsala in carligul lansetei care statea gata pregatita de atac, si o arunca hrana pentru cumetrele stiuci.
Apoi nadim putin pentru inceput, si in circa doua ore prindem vreo 10 – 12 babusti din ce in ce mai frumoase, cea mai mare depasind bine 20 de centimetri .Normal ca le dam drumul inapoi ca sa mai creasca,iar la primavara poate i-si vor aminti de noi.
Trasaturile se raresc,si in jurul orei trei ne hotaram sa strangem.
Pe drum spre casa stabilim rapid inca o iesire,si hotaram sa venim la pescuit cat mai repede bine-nteles daca timpul va tine cu noi.

Ceea ce vreau sa mai adaug este faptul ca mi-e rusine ca traiesc in Romania, ca sunt roman, deoarece nu am vazut atata nesimtire in viata mea. Sute, poate chiar mii de pet-uri pluteau pe apa lacului purtate de vant. O mizerie de nedescris. Malurile sunt ticsite cu sticle, pungi, pet-uri, plase, conserve goale si te mai miri ce. Nu se poate ca intr-o tara civilizata sa existe atata nesimtire din partea unora. Pana cand vom mai tolera acestea ? RUSINE.

PS. Dupa ora 13 vantul si-a schimbat directia si a inceput sa bata din fata aducand cu el tot-odata,mormanele de gunoaie care pluteau pe lac. La un moment dat din cauza gunoaielor care ne-au "napadit", am fost obligati sa scoatem afara betele de pescuit. Am stat cu betele pe mal aproape o ora fara sa mai putem pescui . Noroc ca vantul si-a schimbat directia din nou,si a dus mizeria undeva catre celalalt mal. Altfel trebuia ori sa ne mutam, ori sa renuntam la aceasta frumoasa zi de Ianuarie, sa strangem si sa plecam acasa.
Sper ca a doua iesire va fi diferita, cel putin in privinta malurilor si a mizeriei din apa. Trebuie sa facem ceva, sa ne schimbam comportamentul, sa ne mai educam putin fiecare dintre noi, sa pastram aceste putine locuri minunate din natura care sunt adevarate raiuri atat pentru noi pescarii,cat si pentru iubitorii naturii si bine-nteles pentru copii sau de ce nu pentru nepotii nostrii, pentru generatiile viitoare, pentru cei care ne vor urma.....
Doamne ajuta !

Poze partida

    Nu exista imagini asociate partidei

Capturi partida

Nu exista capturi

Peste prins

Momeli folosite

  • Larva

Partida pescuit Lacul Cincis : 4 comentarii

  • asa este din pacate.gunoaie in apa,gunoaie pe maluri si mi-e rusine sa o spun dar sunt gunoaie si printre noi pescarii. si se simt ei,cei ce lasa totul vraiste in urma lor. niste oameni fara scrupule,care vin ,
    stau cat vor si cat se simt bine, apoi pleaca lasand in urma un morman de gunoaie,de sticle,pet-uri,pungi,plase,si ....multe altele.ti-e sila sa vezi aceste gunoaie aruncate si ramase in zone atat de frumoase,in aceste locuri cum rar intalnesti si care ar trebui sa fie sfintite de om,pentru ca normal ar trebui ca omul sa sfinteasca locul,dar...
    se pot face multe.in primul rand,noi pescarii ar trebui sa facem ceva,sa ne mobilizam,sa luam masuri impotriva acestora,putem sa facem o sedinta in care sa dezbatem ceea cea ar trebui si putem sa facem,si de ce nu, sa ne intalnim pescarii de bun simt,si sa strangem chiar noi aceste mizerii sa dam un exemplu de civilizatie si de bun simt.si ar mai fi atatea de facut.
    dar pana atunci va doresc
    fir intins
    in locuri de pescuit mai curate si cu pescari mai civilazati.

  • daneam fost un pic pe cincis sa vad carei treaba si mia fost groaza ce am vazut oare nu se poate face nimica am fost pina la ciuperca si pe malul apei numai cuti de bere,peturi si plastice sa nu zic containarele de gunoaie pline tie scirba sa mai mergi la pescuit dar la vara ce facem cind mergem cu familia o sa ne invadeze sobolani pe malul apei, rusine pentru uni care lasa toate prostiile pe maluri,de golfuri ce sa spun numai peturi,copacisi alte acareturi nu degeaba are ropsioara tenie se mai gaseste cite un cioban sa isi spele oile sau altu ii lene sa arunce gunoiul la tomberon mai bine il arunca pe apa ,rusine sa le fie,sa se gindeasca ca poate calca si cineva din fam. lui in cioburisau alte acareturi

  • ai mare dreptate,dar vezi tu, marea majoritate a acestor gunoaie provin de aceasta data nu de la pescari,ci de la satenii care locuiesc in amonte de lac si care din lipsa de educatie si cultura, pe langa ca-si varsa ejectiile si reziduriile in apa raului cerna,acum mai arunca si aceste pet-uri,plase,pungi de tot felul,cutii de metal si de conserve si te mai miri ce (i-mi este rusine sa scriu ce am gasit pe malurile raului si a lacului).pana cand domnilor ? stam cu mainile incrucisate si ne uitam,dar nimeni nu face nimic.rusine !

  • nai ce face degeaba iti racesti gura pina nu le da o amenda usturatoare sa se invete minte nu poti face nimica astai generatia de astazi strica si arunca